Una dintre problemele pe care le-ar ridica pe termen lung superlongevitatea va fi suprapopularea Terrei. Planeta noastră mai poate suporta încă vreo câteva miliarde de locuitori care să ducă o viaţă de calitate, cu condiţia să practicăm o agricultură foarte performantă pe toate suprafeţele disponibile, să producem energie din surse regenerabile şi să învăţăm să reciclăm complet materialele. Cu toate astea, peste unul sau mai multe secole aglomeraţia ar putea fi prea mare şi cu siguranţă ne va trebui o nouă "casă".
Astronomii caută noi planete locuibile şi tocmai au descoperit primul candidat serios: Gliese 581g din constelaţia Libra. Situată la cca. 20 de ani lumină, de aproximativ 3 ori mai masivă decât planeta noastră, orbitează în zona locuibilă a stelei sale centrale, deci sunt şanse bune să aibă apă lichidă şi o atmosferă. Sigur, de aici şi până la condiţii bune pentru a găzdui oameni e cale lungă, dar... Să ne imaginăm civilizaţia umană peste 100 de ani: posesoarea unei tehnologii foarte avansate care va îmbina medicina regenerativă, supermaterialele bazate pe grafen, fuziunea termonucleară, inteligenţa artificială supraumană şi nanorobotica avansată. Adică mijloacele care ne vor permite să construim nave spaţiale capabile de o viteză de cel puţin 1/10 din viteza luminii, să trăim mii de ani şi să terraformăm o exoplanetă.
În această situaţie ipotetică va fi nevoie de o flotă de oraşe zburătoare, de echipamente pentru terraformare şi de mai multe mii de oameni dispuşi să pornească în căutarea unui nou cămin. Le-ar fi necesare, estimativ, 3-4 secole pentru a ajunge acolo şi încă nişte decenii pentru terraformare. Dacă viaţa lor ar fi de ordinul miilor de ani, călătoria ar dura câteva procente din viaţă, deci ar fi similară cu cele ale marilor exploratori medievali. Această primă expediţie ar reprezenta începutul exodului cosmic al omenirii, adică era galactică. Ce ne facem în intervalul dintre anul 2100 şi secolele 25-26 când vom fi foarte mulţi pe Pământ şi nici nu va fi început această eră galactică? Cultivarea Saharei şi a Siberiei, oraşele verticale, insulele artificiale gigant, staţiile spaţiale locuibile sau popularea planetei Marte ar putea fi câteva răspunsuri. Suficient cât să ne ofere marja de timp necesară începutului marii aventuri cosmice.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Postări
Nici nu ne-am dumirit bine ce este cu noua exoplanetă şi suntem gata să o cucerim. Oare ar putea fi locuită? Ne-am putea adapta la condiţiile de acolo? Se pare că există milioane de astfel de planete (din 1995 au fost descoperite 422). Dacă gravitaţia ar fi apropiată de ce are Pământul, dacă atmosfera ar fi "respirabilă", dacă ar avea şi temperaturi suportabile, ne-am făcut rost de un nou "cartier" de locuit. Aş mai adăuga că existenţa apei în stare lichidă la suprafaţa scoarţei este un amănunt important, la fel ca şi perseverenţa oamenilor de ştiinţă care timp de 11 ani au realizat observaţii astronomice la o înălţime de peste 4000 de m, în Hawaii.
RăspundețiȘtergereDacă ar fi locuită de fiinţe inteligente, urmaşii noştri de peste veacuri vor avea o problemă etică serioasă. Avem dreptul de a lua altora locul pentru ca să ne putem noi înmulţi? Şi dacă nu e acceptabil sub aspect moral, ce-i de făcut? Poate proiectul Dyson e un răspuns posibil: http://www.answers.com/topic/dyson-sphere. Altă variantă: să renunţăm la corpurile noastre neprietenoase cu natura şi să devenim doar nişte persoane virtuale care locuiesc într-un hipercomputer.
RăspundețiȘtergereSfera Dyson ar rezolva problema energetică pentru o civilizaţie cu un grad mare de dezvoltare, dar nu şi o eventuală problemă etică. Cum am reacţiona dacă am întâlni o astfel de structură inginerească, deci altă civilizaţie? Poate generaţiile următoare vor avea această şansă, de a se confrunta cu viaţa inteligentă extraterestră. Dacă devenim persoane virtuale rezolvăm şi necazul cu spaţiul de locuit şi atunci "vânătorii de planete" vor fi şomeri!
RăspundețiȘtergereAr fi acceptabil şi un compromis: să trecem în corpuri mai mici, dar mai eficiente. Îmi imaginez un Homo sapiens 3.0 (pe la anul 2148 - nu întreba cum am calculat) de mărimea unei suricate, dar cu organele augmentate. Cum ar suna să ai un creier de 1 milion de ori mai performant decât cel actual? Dar un schelet din nanodiamant şi pielea din grafen? Iar respirocitele să ne asigure o capacitate respiratorie uriaşă...
RăspundețiȘtergereDacă prindem 2148 e bine, pentru că previziunile actuale sunt sumbre pentru 2100: nu va mai exista zăpadă, vor dispărea pinguinii imperiali, foametea va afecta jumătate din populaţia lumii. Poate reuşim să ne fabricăm un creier performant până atunci şi astfel vom rezolva multe dintre problemele actuale: îmbătrânirea, încălzirea globală, medicina 2.0... Acum avem posibilitatea să vedem cum va arăta Terra în 2100 cu ajutorul lui Google Earth - proiectul fiind un semnal de alarmă pentru schimbările climatice. Nu am vizionat documentarul "Earth 2100" dar am înţeles că este "worst case scenario": suntem mulţi, mâncare puţintică, deci extincţie. Revenind la compromis, mi-ar plăcea un creier de 10 la puterea a şasea mai performant, un schelet nedureros şi durată de viaţă nedefinită.
RăspundețiȘtergereSă înţeleg că până în 2050 n-o să fim capabili să oprim încălzirea globală? Deci toate eforturile noastre legate de inteligenţa artificială şi de nanotehnologie se vor lovi de un zid impenetrabil şi gata, asta a fost tot. Tehnologia va înceta să progreseze.
RăspundețiȘtergereScenariul ăsta nu pare să fie realist, fiindcă evoluţia proceselor inteligente are un obicei prost: se accelerează. Iar ceea ce azi pare imposibil (poluare zero, controlul climei) va fi un fleac pentru tehnologia de peste câteva decenii. Vor veni apoi alte ameninţări: Yellowstone, pietroiul cosmic, ET(c). Cărora vom încerca să le venim de hac tot prin tehnologie.
Până în 2050 vom fi capabili de multe lucruri, unele la care nici nu gândim acum. Tehnologia ne va arăta cum să evoluăm, cum să rezolvăm necunoscutele din ecuaţiile anilor 2000. Ce spuneam legat de numărul mare de pământeni, de hrană puţină, ET(c)era doar un scenariu. Trebuie să fim optimişti.
RăspundețiȘtergere