24 aprilie 2010

Spectacolul medicinei

Un fermier spaniol este primul pământean care a beneficiat de un transplant complet al feţei - inclusiv maxilare, dantură şi toate celelalte. Din cauza unui accident, nu mai putea respira şi nici mânca. Problema a fost rezolvată în mod radical.

Vaccinul pentru Alzheimer intră în faza a II-a de testare clinică. Această boală degenerativă afectează tot mai multe persoane în vârstă din ţările dezvoltate, deci un vaccin eficient ar fi o soluţie excelentă.

Genele comandă modul în care se dezvoltă - şi se îmbolnăveşte - organismul fiecăruia dintre noi. Trei colective de la universităţi europene au pus la punct o nouă metodă care permite calcularea mecanismelor de reglare genetică. Asta deschide perspective pentru diagnosticul şi tratamentul bolilor care au o componentă genetică.

Cum ar fi să poţi tăia capul unui animal şi apoi capul să-i crească la loc, cu tot cu creier? Un vierme poate face lucrul ăsta, iar recent a fost identificată gena responsabilă. Alături de alte descoperiri făcute sau care vor veni, medicina regenerativă avansează inevitabil.

Bineînţeles că efectul cumulat al descoperirilor medicale va fi creşterea longevităţii. Iar asta o să aducă beneficii dar şi probleme despre care am vorbit în numeroase articole:
> Îmbătrânirea decodificată
> Imprimanta de ţesuturi şi organe
> Ninge cu descoperiri medicale
> Progrese în nanomedicină
> Să trăieşti destul ca să trăieşti veşnic
> Tinereţe fără bătrâneţe

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Tu cum vezi problema asta?