4 martie 2010

Anunţuri 2020 (2)

Bună ziua, doamnă robofesoară! Aşa vor saluta, poate, preşcolarii din Coreea de Sud şi din Japonia începând din 2011, când 500 de grădiniţe din cele două ţări vor avea profesori roboţi. Asta ca urmare a faptului că testele au decurs cu succes. Roboţii sunt capabili să dialogheze, au o răbdare supraomenească şi nu vor obosi, nu vor cere concediu medical şi nici pensie. Sigur că tipul de activităţi pe care le pot desfăşura este încă limitat în comparaţie cu o educatoare bine pregătită şi experimentată.

Urmează întrebările: nu există riscul ca unii dintre aceşti roboţi să se defecteze şi să nu-şi poată face activitatea de dascăli? Sau mai grav: nu e posibil s-o ia razna şi să pună în pericol integritatea sau chiar viaţa micuţilor? Oare cât de performanţi vor ajunge peste 10, 20 sau 30 de ani? Vor fi capabili să înlocuiască în totalitate profesorii şi să ofere educaţie la cel mai înalt nivel? Dacă se va întâmpla una ca asta, ce profesii mai rămân disponibile oamenilor?

Ca să vezi care sunt şansele de evoluţie robotică în următorii ani, îţi recomand câteva articole:
> Piele de robot
> Tranzistorul de 100 GHz
> Lumea roboţilor

2 comentarii:

  1. Robotii in scoli/gradinite/institutii de invatamant nu mi se par o idee buna.

    Marea problema a robotilor e ca nu au glasul calm al doamnei educatoare/invatatoare care il substituie pe cel al mamei la varste fragede. Privirea cicalitoare in cazul in care ai spus o prostie, glumele cu subinteles, teoriile polarizate la chestii simple, zambetul ironic sau strengaresc care transmite anumite stari .. stari care sunt exclusiv umane neputand fi replicate de vreun robot... e drum lung.

    1 TV(ce am vazut pe la chinezi) sau chestii high tech in general probabil ca va ajuta Profesorul in a explica mai bine ce se intampla.

    Eventual un robot ca asistent .. da ar fi cool :)

    RăspundețiȘtergere
  2. Nu ştiu ce să zic. Nici eu nu prea agreez ideea înlocuirii personalului din învăţământul de orice tip, cu roboţii. Iată câteva motive:

    1) Cum ar să vii cu tema nefăcută şi să-i explici robotului o situaţie plauzibilă şi să-i dai un motiv bun pentru situaţia în care te afli şi el să nu te înţeleagă şi să-ţi pună nota 4 doar pentru că nu are "fişierul" respectiv în baza de date?

    2) Care ar mai fi satisfacţia atunci când se strică şi tu de bucurie ai începe să pierzi ora aruncând cu avioane sperând că n-o să vină cineva să-l repare, ştiind totuşi că nimeni n-o să-ţi facă nimic?

    Ceea ce vreau să spun şi e o concluzie, e că va mai trece ceva timp până când aceste două "lumi" se vor contopi cu adevărat. Deocamdată avem noi controlul asupra roboţilor. Dar dacă îl vor prelua ei?

    RăspundețiȘtergere

Tu cum vezi problema asta?