Într-o zi din viitor: lansezi asistentul digital din telefonul mobil, îi spui că vrei să mergi la prânz la un restaurant cu iubita sau că vrei să vezi mâine un film 3D aproape de casa ta; el înţelege ceea ce-i spui, înţelege contextul (timp, loc, preferinţele tale, programul tău zilnic), caută soluţiile optime, ţi le afişează (sau rosteşte), apoi îţi propune rezervarea locurilor/biletelor şi mai are şi grijă să-ţi reamintească în timp util că trebuie să te pregăteşti să mergi unde ţi-ai propus. Pentru asta e nevoie de inteligenţă artificială adevărată.
Deşi sună aproape fantastic, tehnologia a făcut-o şi pe asta. Prima aplicaţie de felul ăsta este oferită pentru iPhone, dar sper să nu dureze prea mult până ce va exista şi pentru celelalte platforme mobile (Android, Symbian sau WinMo), iar poate în câţiva ani va exista şi pentru alte limbi, inclusiv româna.
Programul a pornit tot de la faimosul laborator DARPA al armatei americane, cel care a inventat şi internetul. Videoclipul arată şi alte delicatesuri ale aplicaţiei, dar faza de la final - Du-mă beat, sunt acasă! - în afară de faptul că e amuzantă, aproape că pare incredibilă. Deja mă gândesc la combinaţia dintre o versiune şi mai avansată a lui Siri, realitatea augmentată, Google Translate în timp real şi WolframAlpha 2.0, pe care le văd pe piaţă undeva în 3-5 ani. Toate suportate de reţele 3G+/4G şi de telefoane mai performante. Poţi să-ţi imaginezi o situaţie în care aceste minuni digitale să îţi facă viaţa mai frumoasă?
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
sa-mi faca viata mai frumoasa, sau incredibil de plictisitoare...
RăspundețiȘtergereAdevărată şi partea cu plictiseala, dar nu ne împiedică nimeni să folosim aplicaţia doar atunci când suntem supraîncărcaţi cu alte sarcini sau când n-avem chef să ne ocupăm de căutări şi rezervări.
RăspundețiȘtergere