22 ianuarie 2010

Materiale mai performante, mai prietenoase

Mai prietenoase cu mediul, nu doar cu noi. Masele plastice (polimerii) sunt prezente aproape peste tot: în casă, maşină, aparate, ambalaje, îmbrăcăminte ş.a. Uşoare, ieftine, cu suprafeţe şi culori diverse, ar fi ideale dacă n-ar fi şi o importantă sursă de substanţe toxice. Din motivul ăsta aerul din încăperi şi autovehicule este deseori mai poluat decât aerul de afară, chiar şi în oraşe unde nu ducem lipsă de poluare.

La Universitatea din Tokyo a fost creat un material plastic fără această problemă. Un hidrogel la care se adaugă o cantitate mică de argilă şi care conţine foarte puţini polimeri va permite viitoarelor mase plastice să aibă aceleaşi performanţe pentru care le utilizăm acum, fiind în acelaşi timp prietenoase cu aerul nostru.

Dar asta nu e tot. Cercetarea în domeniul nanotehnologiei promite materiale cu performanţe mecanice, termice sau electrice la un nivel excepţional, eventual cu un adaos de inteligenţă. Noile materiale care încep deja să apară vor fi în acelaşi timp materiale structurale (care conferă rezistenţă), dar vor putea îndeplini tot soiul de funcţii: detectare a substanţelor sau a luminii, emisie sonoră, captare de energie electromagnetică etc. Cele mai mari aşteptări sunt legate de materialele din clasa fulerenelor, în special nanotuburi de carbon sau grafen.



Compozitele sunt, după cum sugerează numele, materiale compuse din diferite tipuri de materiale îmbinate astfel încât să dea naştere unor materiale cu proprietăţi speciale pe care nu le are niciunul din materialele iniţiale. Cea mai recentă performanţă legată de compozite este lansarea primului avion comercial al cărui fuselaj a fost fabricat preponderent din genul ăsta de materiale, Boeing 787 Dreamliner.

Cu astfel de materiale a căror eră stă să înceapă, maşinile şi casele noastre vor fi cu adevărat inteligente, fără să vedem dispozitivele şi mecanismele în cauză. Hainele, aparatele şi accesoriile vor putea să ne protejeze şi să ne servească mai bine, fiind mai rezistente şi mai uşoare. E adevărat că unele aspecte mai trebuie să fie studiate pentru a elimina complet riscurile de îmbolnăvire cauzate de nanoparticulele care ar putea pătrunde în organism. Unii se întreabă dacă nanotuburile de carbon nu sunt cumva la fel de periculoase cum s-au dovedit fibrele de azbest la timpul lor. Ce viitor crezi că vor avea aceste noi materiale?

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Tu cum vezi problema asta?