Mic, mic, tot mai mic

Anul 2009 începe în forţă, dacă e să vorbim de tehnologie. Două ştiri mi-au atras atenţia, ambele vorbind despre instrumente care sondează infinitul mic.

Este vorba despre un nou tip de imagerie magnetică ce are posibilitatea să redea imaginile tridimensionale ale unor structuri biologice extrem de mici, chiar până la nivel molecular. În felul acesta pot fi vizualizaţi viruşii şi, în curând, molecule individuale. Aparatul este de 100 de milioane (sic!) de ori mai puternic (referitor la rezoluţie) decât aparatele de imagerie prin rezonanţă magnetică. Profesorul Marohn de la Universitatea Cornell spună că dacă ai această unealtă, nu există limită pentru ceea ce ai putea face cu ea şi nu există limite pentru lucrurile bune care ar putea rezulta din folosirea ei. Într-adevăr, un asemenea instrument ar permite vizualizarea structurii proteinelor din organism, multe dintre ele fiind încă o enigmă pentru cercetători. Vorbim despre unul dintre cele mai puternice instrumente care vor sta la dispoziţia medicinei 2.0 în următorii ani şi care va permite ameliorarea terapiei genice şi a dezvoltării de medicamente inteligente. Citeşte mai multe.

Al doilea instrument permite realizarea de structuri complexe din atomi individuali, cu o precizie extrem de mare. A fost pus la punct la Universitatea Autonomă din Madrid şi face parte din categoria aşa-numitelor microscoape de proximitate. Adică, manipularea atomilor individuali se face cu ajutorul unui vârf foarte subţire (format din unul sau câţiva atomi) care se apropie la o distanţă de ordinul nanometrilor faţă de atomul ce urmează a fi manipulat. În felul ăsta, forţele electrice atrag / resping atomul de manipulat şi permit ridicarea, deplasarea şi apoi amplasarea lui unde se doreşte. Repetând operaţiunea, se obţin structuri nanoscopice de mare complexitate: tranzistori, senzori, actuatori şi, în viitor, nanoboţi sau alte dispozitive autonome. Şi acum există astfel de instrumente de manipulare atomică, dar acesta oferă o viteză de lucru mult mai mare şi poate da rezultate chiar la temperatura camerei. Videoclipul explică modul de funcţionarea a unui microscop cu forţă atomică clasic.



Încearcă să-ţi imaginezi ce va rezulta peste 5-10 ani din combinarea cunoştinţelor despre celule şi proteine pe care le vom obţine cu primul instrument menţionat şi posibilităţile de a construi nanostructuri pe care le oferă unealta realizată la Madrid. Adaugă potenţialul de calcul (citeşte data mining) furnizat de către supercomputerele care se prefigurează şi cred că putem intui măcar câteva tendinţe în domeniul medical şi al IT-ului. Ce ar trebui să facem acum ca să beneficiem de aceste evoluţii, atunci când le vine momentul? Desigur, odată cu oportunităţile vor apărea şi riscuri, poate chiar existenţiale. Ce e de făcut?