QuantumSphere a depus o cerere de brevet de invenţie care va duce la creşterea de 4-5 ori a capacităţii acumulatorilor Li-ion. Vom avea laptopuri cu autonomie de 10-15 ore, aparate de fotografiat care nu se vor mai descărca tot concediul, dar şi posibilităţi de stocare a energiei produse în timpul zilei cu ajutorul panourilor fotovoltaice.
Cred că efectul cel mai important va fi pentru automobilele hibride şi electrice, pe care tot mai multe companii se pregătesc să le lanseze. Dacă se rezolvă şi problema obţinerii de electricitate din surse "verzi" (eoliană, solară, nucleară, geotermală etc.), atunci intrăm într-o nouă eră energetică în care combustibilii fosili vor ieşi, treptat, din scenă. Preţul petrolului nu va mai fi o piedică în calea creşterii economice şi vom scăpa şi de spectrul poluării cauzate de mijloacele de transport.
Noile baterii vor apărea pe piaţă, cel mai probabil, în 2009. Prin combinarea cu supercapacitori care se încarcă în doar câteva minute, visul de aur al automobilului electric ar putea deveni realitate în următorii ani. Pe de altă parte, noile generaţii de echipamente electronice mobile, care vor consuma mai puţină electricitate, ar putea mări autonomia la valori care astăzi par incredibile. Mi-aş dori un telefon mobil care să nu necesite încărcare timp de câteva luni, chiar dacă l-aş folosi zilnic timp de mai multe ore. Şi, de ce nu, să fie acoperit cu vopsea solară care să reîncarce acumulatorul dacă aparatul este expus la lumină. Cu alte cuvinte, nu m-ar deranja deloc dacă n-ar mai trebui să încarc telefonul niciodată.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Tu cum vezi problema asta?