Riscurile LHC

LHC (Large Hadron Collider) a intrat în funcţiune, deocamdată pentru testări şi ajustări. Coliziunile între particule mai au de aşteptat ceva vreme, dar lumea dezbate foarte intens riscurile noului accelerator. Majoritatea fizicienilor admit că există riscul apariţiei unor microgăuri negre, dar care nu pot fi stabile şi, deci, riscurile sunt ca şi inexistente.

Acum, ca să fim corecţi până la capăt, trebuie spus că nimeni nu poate şti în mod absolut care este riscul acestor experimente, tocmai fiindcă e vorba de ceva ce nu s-a mai făcut. Posibilităţile sunt numeroase, dar nu asta vreau să analizez.

De partea cealaltă, apare tot mai des întrebarea dacă nu e prea mare riscul şi dacă n-ar fi mai bine să renunţăm la astfel de experimente. Dar hai să ne gândim niţel. Orice experiment, orice expediţie, presupune o doză de risc. Ştiinţa e o aventură, deci presupune incertitudini, pericole şi, ocazional sacrificii (vezi Marie Curie). Când intri pe un tărâm necunoscut (altă planetă sau dimensiune, adâncul oceanului sau al celulei) există posibilitatea unor surprize majore, bune sau rele. Dacă mă gândesc bine, vinovat de oribilele tragedii de la Hiroshima şi Nagasaki a fost Columb. Că dacă ar fi stat liniştit la el acasă şi nu ar fi descoperit America... Expediţiile pe alte planete pot aduce microorganisme letale pentru omenire, cercetările în domeniul inteligenţei artificiale pot da naştere unei rase de superroboţi care să ne şteargă de pe faţa pământului ş.a.m.d.

În fond, de ce ne temem? De posibilitatea unor catastrofe. Mi se pare corect. Dar dacă nu facem nimic pentru a înţelege realitatea, pentru a acumula cunoaştere, asta e cumva o garanţie că vom fi feriţi de catastrofe? Poate că mergând pe drumul ăsta labirintic şi periculos al cunoaşterii avem şanse să găsim soluţii la viitoarele ameninţări. Poate ceea ce se face astăzi la CERN este premisa protejării împotriva lui Apophis. Sau a vreunui supervirus care stă acum în aşteptare.