Da, un automobil. Nu, unul 3D. Da, unul real, care funcţionează. Nu, piesă cu piesă. Da, arată bine şi e prietenos cu mediul. Nu, încă nu se comercializează. Urbee se cheamă şi are o caroserie foarte aerodinamică. Poate funcţiona cu electricitate sau cu ajutorul unui motor termic. Mai multe detalii aici.
Ziua în care ne vom putea fabrica acasă tot soiul de lucruri se apropie. Sunt necesare o imprimantă 3D - şi au apărut deja primele versiuni comerciale - un software de proiectare pentru obiectele / componentele dorite, precum şi materiale folosite pentru imprimare (polimeri, pulberi metalice, răşini etc.). Vor dispărea fabricile? Nu foarte curând, dar nu văd niciun motiv să păstrăm modelul industrial actual în clipa în care imprimarea 3D sau asamblarea moleculară vor ajunge la maturitate, undeva în deceniile următoare.
Acum imprimăm obiecte de mici dimensiuni, ţesuturi vii, alimente... Ce-ar putea urma? Organe funcţionale, clădiri, avioane. Adică orice. Crezi că va scăpa ceva de "furia" imprimantelor 3D? O să-ţi faci propriul avion acasă. Mai exact, o să-ţi faci piesele pe imprimantă, apoi robotul tău personal le va asambla. Va trebui să te pricepi la proiectarea avioanelor? Nici vorbă. Pentru că software-ul de proiectare te va asista chiar dacă ştii zero fizică. Visez prea mult?
PS: fireşte că va fi un avion solar.
PS2: normal, va zbura fără ca tu să ştii să-l pilotezi.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
http://sciencehistoryworld.blogspot.com/
RăspundețiȘtergereBuna ziua. Sunt Andrei de la IXB. Mi-am facut si eu un blog din asta :D