26 octombrie 2010

Octombrie 2010: era robotică începe acum

Şi până azi s-a vorbit despre roboţi, au fost concepuţi roboţi interesanţi, dar un nou program dedicat dezvoltării roboţilor dă semnalul unei ere de o magnitudine fără precedent. Cinci agenţii americane (printre care DARPA, Fundaţia Naţională pentru Ştiinţă şi Institutul Naţional pentru Sănătate) au anunţat începutul unei colaborări care vizează realizarea de roboţi medicali, militari, ştiinţifici (sic!) şi agricoli de mare performanţă.

Anunţul este motivat prin progresele realizate în trei domenii cheie: microprocesoare, senzori şi algoritmi robotici. Avansul înregistrat în direcţiile amintite face posibilă proiectarea de roboţi capabili de activităţi complexe pe care le vor putea desfăşura cot la cot cu oamenii. Cred că vom vedea primele operaţii chirurgicale pe creier realizate exclusiv de roboţi înainte de 2020, iar prima fabrică integral robotizată chiar şi mai devreme. Te invit să revezi un film care demonstrează nivelul de îndemânare la care au ajuns roboţii astăzi. Cum se vor mişca astfel de roboţi peste 5 ani? Dar peste 15? Ce domenii de activitate vor rămâne în afara roboticii în viitor?

Dintr-o altă perspectivă, mă gândesc că în urma acestui anunţ marile puteri tehnologice (Japonia, China, Europa, Rusia ş.a.) nu vor sta cu braţele încrucişate. E cât se poate de clar că o economie bazată pe roboţi are o productivitate maximă, iar o armată de roboţi poate aduce supremaţia pe câmpul de luptă. Niciuna din marile puteri nu-şi poate permite să rămână în urmă la acest capitol, aşa că vor urma foarte repede investiţii masive în dezvoltarea roboţilor.

Un comentariu:

  1. Dacă stau bine şi mă gândesc, era roboţilor a început demult, chiar în bucătărie cu atât de utilizatul robot de bucătărie! Lasând gluma la o parte, hai să ne gândim doar la roboţii de luptă concepuţi de Israel, ţară care în 10-15 ani va avea o treime din aparatele de luptă fără echipaj uman. Nici SUA nu se lasă mai prejos: forţele militare deţin cca. 19.000 de vehicule aeriene fără echipaj uman. În conflictele armate roboţii permit pierderi umane minime, avantaj enorm faţă de inamic. Întrebările pe care le pun sunt: oare nu va creşte dorinţa unor state de a declanşa conflicte armate? Nu ar trebui să fim atenţi la independenţa roboţilor faţă de cei care i-au creat? Cum vor arăta războaiele Terrei peste 20 de ani? Oare vor mai fi necesare confruntările armate?

    RăspundețiȘtergere

Tu cum vezi problema asta?